gabi

SICRA GABRIELA

    …sau Gabitza, cum îi spunem de obicei, a fost una din persoanele care ne-au ajutat întotdeauna, fara nici o rezerva, fara nici moft. A participat cu entuziasm la mai toate pantomimele pe care le-am jucat, atît în Alba Iulia, cât si în festivalurile prin care ne-am perindat.
    Prea modesta pentu a-si declara meritele, facem noi acest lucru în locul ei, adugând la sfârsit, pe lânga multumiri, faptul ca ne bazam în continuare pe ajutorul ei, atunci când va putea.

SEICARU MARIUS

   ... sau Pompierul... si-a gasit scenonimul în memoria primului rol pe care l-a jucat alatui de noi în piesa Nepoata-Sotie de Eugen Ionescu. E un tip foarte ocupat, pasionat de calculatoare, student si om al muncii...deci cu putin timp liber, asa ca implicarea lui în teatru se produce în momentele în care suntem în criza de efectiv.
    Nu stie înca sa spuna NU, are probleme cu punctualitatea, îsi cauta înca identitatea, însa de câte ori a venit, a facut treaba buna, iar pe scena a fost simpatizat instantaneu de public. Ne bizuim în continuare pe el, fiindca e simpatic, si nemuritor în rolul de Pompier.

adi

CIORGOVEAN ADRIAN

    ...n-a avut nevoie de nici un fel de porecla sau scenonim. Alaturi de Eliza, cu care formeaza un cuplu de senzatie, a pus umarul ori de câte ori a fost nevoie, dând viata pe scena unor personaje din cele mai traznite din pantomimele noastre- un exemplu celebru este Torquemada, din pantomima Adam si Eva .
    Acum este student în capital, dar noi, provncialii, îl asteptam oricând sa revina si sa-si strige replica celebra: „Un eretic!...Sa-l prindem!Sa-l ardem!Sa-i smulgem coloana si sa-i zdrobim genunchii, ca sa-i mântuim sufletul!”





DICIANU NICOLAE

    Timp aproape 2 ani – pâna nu s-a înscris la a doua facultate- a fost mai mereu pe lânga noi, punând în practica celebrul dicton românesc „când pot sa ajut, ajut, când nu, macar sa încurc!”. Cu toate ca reusea pâna la urma sa scoata din sarite multa lume, a pus mereu mâna la nevoie. Nu o sa uitam mesele protocolare organizate de mama lui de fiecare data când jucam o piesa la Cugir. Îi multumim pentru tot ceea ce a facut pentru noi si îi dorim mult spor si succes în studii!





cristea

CRISTEA CRISTIAN

    ..are o istorie lunga legata de trupa, fiind indispensabil în toate pantomimele, dar si uneori în piesele pe care le-am jucat.
    Am apreciat mereu la el punctualitatea, expresivitatea, dar mai ales pofta (vezi poza) cu care se arunca în roluri.
    Nascut sub semnul capricornului, deci cu ambitii mari,de la conditia umila de puscarias (O viata de om), evadat, mai apoi, sub forma dracusorului ce-si baga mereu coada în istoria românilor, oprindu-se sub forma batrânului taran care povesteste faptele lui Mihai Viteazul,dupa studiile universitare, devenind profesor (Lucrarea de licenta) si cu putina experienta ca actor în publicitate (Din dragoste), ajunge în final presedinte al SUA(Bin Laden), culminând spiritual ca înger al Domnului(Adam si Eva).


PERNEAC ARIANA (video)

   ...loiala devizei „ pretuieste clipa si daruieste-i tot ce ai mai bun”, s-a alaturat trupei atunci când am avut mai mare nevoie de o eleva harnicuta, draguta, cu ambitii de „doctorat total”, care sa debuteze în piesa de teatru „Lectia”de Eugen Ionescu.
    O sa pastram întotdeauna în minte gustul inconfundabil al vinisorului banatean,aprig, ispititor si rosu, când ne aprindeam cu totii în lungi coversatii filosofice legate de originea cuvintelor din limba româna...

SÂRBU VERONICA

    ...sau cum obisnuiam noi sa-i spunem simplu: Vera. Numele ei se confunda cu numele grupului nostru, fiind de altfel membru fondator , devotata trup si suflet lui. De la bun început, ea a adus sarmul si sclipirea de care aveam nevoie pentru a prinde aripi si ceva din daruirea ei, pasiunea cu care se avânta în rol ne mai prinde înca si astazi în jocul de pe scena.

eliza

IONICI ELIZA

    ... a dus un plus de tinerete si nebunie trupei noastre de care aveam mare nevoie. Fara a scapa nimic din ochi, sau din mâna, sau din gura...lasa totul în voia detaliului, a talentului si a perfectiunii(mai ales în momentele când ne servea cu bunatati de ziua ei si nu numai)(foto stanga) .







TAMAS ATTILA (video)

    ...sau Pim, cum ne mai placea noua sa-i spunem. Un vesnic înflacarat al artei, dar mai ales al teatrului, era capapil sa munceasca ore în sir pentru a întruchipa în mod ideal personajele sale. Prezenta sa aducea mereu ceva din farmecul inconfundabil a lui Louis de Funes, ceea ce ne destindea mult si ne apropia totodata. Oti îsi juca rolurile în ritmuri de dans, cu o eleganta naturala, originala.Poate ca cel mai mare avantaj, dar si dezavantaj este perfectionismul.





paula

DRÂMBE CORINA

    Desi dupa terminarea facultatii s+a mutat în alt oras, asadar nemaiputând continua calatoria alaturi de noi, Corina a ramas în amintirea noastra drept cea mai nastrusnica si mai inventiva personalitate pe care am avut-o în trupa. Întotdeauna gata sa dea viata personajelor pe care le interpreta, pornea mai timid sfârsind prin a ne uimi pe toti pe scena. I-am dat roluri destul de dificile, roluri pe care celelalte fete din trupa le-ar fi evitat, însa ea a reusit mereu sa raspunda cu brio fiecarei provocari. Înca mai pastram legatura cu ea, si o vom astepta oricând cu bratele deschise.





paula

DRÂMBE PAULA

    ...mai precis, sora Corinei ( înca o dovada ca talentul se împarte în familie!) ... o tânara d-soara deosebit de draguta, care pe 19 august 2006 a dat trup si suflet unei secretare de care banca lui Andrei Andreevici avea disperata nevoie... se sarbatorea Jubileul bancii...
    Ca s-o cunoasteti mai bine, iata câteva din citatele care-i plac:
"oricine vrea sa joace rolul unui inger devine diavol"( Pascal )
"cand nu mai poti suporta atata realitate fugi in visul tau preferat"
"sa ai picioarele pe pamant si capul printre stele"





raul

CRACIUN RAUL

    ... mai bine si mai profund zis, Raulito, genul de individ pe care nu se poate sa nu-l îndragesti, sa nu-l vrei în preajma, fiindca pe lânga traista de bancuri, mereu mai plina, este înzestrat cu un optimism contagios, dar si cu o doza vitala de sensibilitate care-i da un acel ceva cu lipici care nu te lasa în nici un caz indiferent.
    Oriunde, pe terasa, unde la o bericica fumam apocrife în versuri, sau pe scena, unde de la înaltimea filosofiei relativiste a secolului XII, îmbracând pielea lui Marfurius, întreba:”Ce vrei de la mine d-le Sganerel?”, absolut peste tot, l-am simtit întotdeauna prins în clipa, dedicat, incurabil...